9. EXTENSIA OLTEANĂ

9.1. Siturile “cheie”

[continuare – Vadu Codrii]

[p. 147]

Sfârşitul anilor ’80 şi primii ani ai deceniului următor aveau să aducă lămuriri decisive despre aspectul final al culturii Ipoteşti-Cândeşti. Trei colective de arheologi dezveleau, aproximativ în acelaşi timp, pe situri diferite (Piatra Olt, Şuviţa Hotarului, Vadu Anei), complexe cu predominarea cvasi-exclusivă a ceramicii lucrate cu mâna. Etapa finală a orizontului cultural arăta cu totul altfel decât îşi imagina Victor Teodorescu, trei decenii mai devreme. Săpăturile de la Piatra Olt aveau să fie primele publicate[25], beneficiind şi de materialul ceramic cel mai semnificativ, motiv pentru care acest aspect cultural va numit după numele punctului unde a fost relevat: Vadu Codrii.

Descoperirile au fost publicate cu numele Piatra-Sat, de la numele satului aflat la 2 km. est de oraşul Piatra Olt [v. harta 2], înglobat astăzi, administrativ, ca localitate suburbană. La marginea nordică a satului se află castrul de la Enoşeşti (localitatea imediat spre nord). Punctele arheologice în discuţie (“Nucet” şi ”Vadu Codrii”) se află la circa 2 km. sud de marginea satului Piatra şi, din nefericire, pe teritoriul comunei Brâncoveni (aflată alţi 2 km. spre sud); din nefericire pentru claritatea termenilor pe care îi folosim, fiindcă, de dragul continuităţii, vom numi situl aşa cum a intrat în literatură: Piatra-Sat – Vadu Codrii.

Cele două puncte, Nucet şi Vadu Codrii, sunt alăturate, pe marginea terasei înalte din dreapta luncii Oltului, despărţite de o viroagă seacă. La “Nucet” Marin Nica a găsit o jumătate de bordei cu ceramică analoagă celei de la Gropşani, însă prea puţină pentru a face obiectul unei discuţii[26]. Punctul de interes este însă Vadu Codrii, unde Marin Nica a descoperit trei bordeie[27], cu adâncimi de 0,6-0,8 m., cu dimensiuni în jur de 4 x 3,5 m., dotate cu cuptoare făcute din cărămizi romane de la Acidava-Enoşeşti (inclusiv cu ştampile ale Cohortei I Flavia) şi pietre; cel puţin într-un caz (B.3) şi vatra era amenajată tot din cărămizi. S-au restaurat 6 forme întregi, din pastă cu nisip, toate lucrate cu mâna, din care 5 au o inconfundabilă formă de oală romană, iar a şasea – o formă înaltă, fără margine, aminteşte aspectul Târgşor, şi alte fragmente, din care foarte puţine (nu am aflat câte) – realizate cu roata. Tipsiile absentează (din acest nivel!).

În 1997 şi 1998, prin bunăvoinţa colegului de la Craiova, am reluat săpăturile în acest punct (în care se mai găsesc nu mai puţin de 3 nivele neolitice şi o necropolă medievală), descoperind numai două alte bordeie care interesează această lucrare, însă foarte importante pentru clarificarea situaţiei[28]. B.5, aflat într-o poziţie mai excentrică, deşi este mai mic (circa 3 x 2,4), cu un cuptor mai mic (vatra rectangulară are la interior numai 0,45 m. lungime şi 0,27 m. lăţime), confirmă şi aspectele constructive şi pe cele de inventar[29]. Vatra este făcută din cărămizi, ca şi interiorul pereţilor cuptorului, ridicaţi din cel puţin trei rânduri de cărămizi aşezate culcat, longitudinal, amenajare placată la exterior cu pietre legate cu lut; evident, pereţii cuptorului sunt verticali (nu s-ar putea

[p. 148]

altfel), dar nu s-au găsit urme ale unei tăvi “portative”, cum ne-am fi aşteptat. S-au recuperat fragmente de la circa 15 recipiente diferite (în, pe şi lângă cuptor), toate lucrate cu mâna (un fragment lucrat cu roata pare mai degrabă rătăcit; vom vedea că avea de unde), în special jumătăţi inferioare, din pastă cu nisip grosier (implicit pietriş), modelate defectuos; aceste vase nu par sparte la distrugerea locuinţei (nu s-au găsit părţile superioare!), ci par reutilizate, pe cuptor, cu alte funcţii decât cele iniţiale. Inventarul util al locuinţei a fost evacuat integral.

Descoperirea importantă însă a fost B.4, care ilustrează alt orizont cultural. Complexul se află în unghiul format de B.1 şi B.3 (cele publicate). Colţul de nord-est al B.4 (inclusiv un colţ al cuptorului) este suprapus de colţul de sud-vest al B.1 (mai exact faza veche de amenajare); acesta din urmă nu este însă aşa de adânc, iar săpătura veche s-a oprit pe podeaua B.1, aşa încât situaţia a putut fi reconstituită fără impedimente. B.4 a funcţionat, după dezafectare, ca groapă menajeră, din umplutura superioară fiind recuperată o mare cantitate de material ceramic (inclusiv un fragment de tipsie, specie absentă din orizontul târziu), cu preponderenţa ceramici lucrate cu mâna (cam două treimi), însă cu multă ceramică lucrată la roată, de bună şi foarte bună factură[30]. Umplutura B.4 reprezintă un orizont anterior locuinţelor B.1-3, 5, dar similar cu inventarul propriu al locuinţei B.4, degajat din ruina cuptorului, orizont pentru care nu s-au descoperit complexe (dar care, cu evidenţă, există). Cuptorul – de mari dimensiuni, cu vatră în formă de potcoavă, cu deschiderea şi profunzimea de 0,9 m. – era construit tot din piatră şi fragmente de cărămizi, cu pereţi masivi (laţi de 0,3-0,4 m.), iar vatra era făcută din cărămizi întregi (45 x 30 x 5,5 cm) sau fragmentare. Din dărâmăturile cuptorului s-au recuperat piese ceramice foarte interesante, unele întregibile[31], din care cel puţin trei vase de mari dimensiuni, lucrate la roata rapidă, de foarte bună factură, arse la roşu, cu decor incizat compus din registre alternate liniar-val, iar o alta, tot de mari dimensiuni, cu o fabricaţie fină, cu puţin nisip (dar mai mult decât în specia fină a sec. III-IV), arsă oxidant, brun-castaniu, cu buză trapezoidală, cu două anse scurte şi late, corp globular uşor alungit (ca oalele lustruite din epocă Dridu), decorat prin... ştampilare (de o manieră uşor dezordonată, numai pe partea superioară). Asocierea intimă a acestor piese cu ceramica lucrată de mână, de cea mai joasă factură (în special modelarea este foarte urâtă), este şocantă, iar dacă contextul stratigrafic nu ar fi atât de clar ar fi greu de crezut că respectivele artefacte ar putea sta în aceeaşi casă. Demontarea vetrei a provocat surpriza găsirii unei alte vetre, din lut, cu altă orientare (denotând altă organizare a interiorului, deci o etapă distinctă) corespunzând unei podele puternic lutuite, compactizate prin zeci de ţăruşi subţiri înfipţi în pământ (solul este nisipos, deci permeabil); pe acest cel mai vechi nivel s-au găsit fragmente ceramice mici, puţine, dar de factură similară cu nivelul cuptorului mare cu vatră de cărămizi.

Secvenţa stratigrafică a numai două complexe (B.1 şi B.4) ne dă certitudinea existenţei a cinci faze de locuire, respectiv de la cele mai noi spre cele mai vechi: 1) reconstrucţia bordeiului 1, cu extinderea spre NE; 2) prima fază a B.1, care a suprapus parţial B.4; 3) umplutura superioară a B.4, a cărui inventar este incompatibil cu B.1-B.3; 4) B.4 – faza funcţionării cuptorului mare, cu vatră de cărămizi; 5) B.4, faza de funcţionare a cuptorului cu vatră de lut, cu altă orientare, deci cu altă amenajare a interiorului[32]. Din acestea însă, nu putem distinge decât două momente de evoluţie culturală distincte, respectiv inventarele B.1 şi B.4 (inclusiv umplutura superioară).

Vasul cu anse şi ştampile nu este unicat, cum s-ar putea crede (e doar unicul care ar fi putut fi întregit); la Gropşani – Gura Gurgotei, în locuinţa 4 (din seria A), au fost descoperite mai “multe fragmente aparţinătoare unui vas lucrat la roată din pastă zgrunţuroasă, de culoare maronie, (...) decorate prin ştampilare, unicul motiv fiind rozeta, motiv cunoscut şi în aşezările urbane din Dacia”[33]. Având în vedere că aşezarea de la Gropşani este suprapusă unei locuiri daco-romane, că fragmente din această mai veche locuire au fost găsite (cum se întâmplă) şi în alte locuinţe “prefeudale”, având în vedere existenţa analogiilor pe ceramica romană

[p. 149]

timpurie şi absenţa analogiilor în orizontul Ipoteşti-Cândeşti, concluzia că vasul ar aparţine orizontului roman timpuriu – era normală. Situaţia de la Vadu Codrii nu prezintă însă nici un fel de dubii, nici stratigrafice, nici conjuncturale (nu există la Vadu Codrii nimic de secolele II-V), fragmentele de la Gura Gurgotei pot fi puse înapoi, în inventarul locuinţei 4. Diferenţe între cele două obiecte apar numai la descrierea pastei ceramice (nu exclud diferenţele de apreciere a ceea ce înseamnă “fin” şi “zgrunţuros”). Culoarea, forma (dimensiunile sunt diferite), modul de aplicare a ştampilelor (în şiruri diagonale, uşor dezordonate) sunt însă identice. Ştampilarea ceramicii romane timpurii presupunea însă organizarea în registre orizontale (rar verticale), cu mai multe tipuri de ştampile[34], dar există un fragment[35], publicat ca fragment de perete de strachină (pastă zgrunţuroasă gri), dar care privit invers are acelaşi profil şi acelaşi tip de ştampilă şi organizare a decorului ca fragmentele de la Gropşani. Vom vedea însă că există şi alte analogii, chiar dacă mai depărtate.

Nici arhitectura cuptoarelor de la Vadu Codrii nu reprezintă un unicat; din contră, aici exemplele sunt relativ multe. Asemenea amenajări sunt cunoscute la Romula şi Fărcaşul de Sus[36], Sucidava[37], Enoşeşti[38], Insula Banului[39], Pontes[40]. Exemple vom mai găsi, la timpul oportun. Este de remarcat însă că marea majoritate a acestor descoperiri provin dintr-un mediu roman propriu-zis, inclusiv din fortificaţii, şi că parcurg tot intervalul dintre secolele II şi VI.

Constatăm că între seria B de la Gropşani şi nivelul timpuriu de la Vadu Codrii (B.4) există analogia de ansamblu a raportului între tehnici, dincolo de analogiile între piese sau grupe morfologice (v. analiza Gropşanilor, din Anexe), fiindcă doar o singură piesă de la Vadu Codrii nu are analogii la Gropşani (cea tip Târgşor©). În ambele cazuri ceramica lucrată cu mâna este preponderentă, însoţind însă piese lucrate la roată, de bună factură. Numai că ceramica lucrată cu mâna de la Vadu Codrii nu mai este cea de la Gropşani, cel puţin prin dimensiuni. Nu s-au făcut încă măsurători pe lotul timpuriu de la Vadu Codrii, însă ceramica modelată cu mâna este perfect analoagă celei din nivelul târziu (databil la limita sec. VII); aceasta din urmă are volume medii totale care trec de puţin de 1 litru, iar cele din orizontul anterior nu par foarte departe; or – ceramica lucrată cu mâna de la Gropşani se apropie de 4 litri! În mod cert, între cele două serii de situaţii există un interval de timp apreciabil, în ciuda analogiilor de situaţie. Obţinem astfel o schemă cronologică fundamentală în patru timpi: a) Gropşani – serie A; b) Gropşani – serie B; c) Vadu Codrii B.4; d) Vadu Codrii final. Această schemă începe, principial, la jumătatea sec. V şi se încheie la debutul secolului al VII-lea. Cum se dispun real cele patru momente, de-a lungul unui secol şi jumătate – este greu de spus. Volumetria modestă a oalelor lucrate cu mâna de la Vadu Codrii recomandă împingerea acestui moment după jumătatea sec. VI. Simetric, seria B de la Gropşani este retrasă mult spre începuturile sec. VI. Morala acestei scăderi dramatice a standardelor din Oltenia este că provincia nu a fost scutită de distrugerile provocate de operaţiunile militare, fiind cert teatru de război. Aprofundarea cercetărilor de la Sucidava-Celei ar putea sugera mai multe, în această perspectivă.

Această încheiere postulează indirect existenţa slavilor pe teritoriu, cel puţin în a doua jumătate a secolului al VI-lea. Evident, pe această bază nu se pot face nici un fel de aprecieri privitor la momentul primelor incursiuni, numărul războinicilor, caracterul tranzitar sau prelungit al şederii, etc. Iată deci că putem cădea de acord cu izvoarele scrise fără să ne străduim să vedem relicte ale culturii slave primitive acolo unde nu există.

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri problematice

---

[25] NICA & 1994.

[26] NICA & 1994, p. 61, fig. 2/7, 8 (aceasta formă scundă, lucrată la roată, cu margine puţin dezvoltată, sugerând clar o datare timpurie; v. vol. III, pl. LXXIII/147). A fost identificat un al doilea bordei (nedezvelit, ibidem), loc pe care un sondaj din 1997 nu a putut identifica nimic altceva decât fragmente ceramice care ar putea aparţine secolului al IV-lea. La “Piatra-Sat” am putea avea deci locuire cvasi-continuă din secolul IV în sec. VII (dar în puncte diferite).

[27] NICA & 1994, p. 61-62, fig. 1. Bordeiul 1 are o formă imposibilă (6,35 x 3,35), cu două cuptoare cvasi-centrale (spre colţul de nord), fiind cu certitudine rezultatul unei refaceri, cu lărgire longitudinală, spre NE.

[28] Raportul acestei campanii nu este finalizat (acordând prioritate scrierii acestei lucrări), dar în Cronica săpăturilor (a Ministerului Culturii) există ample rezumate din ambele campanii.

[29] O parte a inventarului arheologic din campaniile 1997-1998 este reprodus, fotografic, la planşele LX [versiunea GIF (mai mică dar mai puţin fidelă); versiunea JPG (mai mare dar mai fidelă coloristic)]-LXI [versiunea GIF; versiunea JPG]-LXII [versiunea GIF; versiunea JPG].

[30] Din această umplutură, surpată, au putut proveni puţinele cioburi lucrate la roată, recoltate din B.1. Acest orizont final pare lipsit de ceramică bună.

[31] Pierderea unui sac de ceramică, din acest complex, recoltat în prima campanie, de către angajaţii Muzeului din Slatina, compromite actualmente restaurarea integrală a unor forme unice (până acum). Ceramica recuperată din complex în a doua campanie permite însă o reconstituire grafică a pieselor.

[32] Nu a existat posibilitatea săpării integrale a părţii de SV a B.4, pentru a încerca departajarea planului celor două faze, aproape sigur distinct. Partea substanţială din nord-estul bordeiului, care a fost cercetată (circa 4 x 3 m.) nu a oferit asemenea indicii; foarte probabil reamenajarea s-a făcut prin lărgire. Situaţia stratigrafică a fost complicată de nu mai puţin de 4 morminte medievale care au străpuns complexul, inclusiv până la podea.

[33] POPILIAN & 1998, p. 13; v. ilustraţia la fig. 11/3; în volumul III al acestei lucrări, la pl. LX/28-29.

[34] POPILIAN 1976, planşele 31-32.

[35] POPILIAN 1976, planşa 32/cat. 311, de la Romula.

[36] Cercetări nepublicate Gh. Popilian, respectiv Marin Nica (NICA & 1994, p. 66).

[37] TUDOR & 1980, *CCA 1993, 1994, nivel anterior basilicii (deci sec. IV sau V).

[38] *CCA 1995, aşezare extra-muros, sec. II.

[39] DIACONU P. & 1967 (cuptoare asociate cu ceramică modelată cu mâna), BENEA 1996, cap. 2.5., DAVIDESCU 1989, p. 94-97, în fortificaţia bizantină (sec. VI).

[40] BENEA 1996, cap. 2.5., Dacia Ripensis, maxim prima jumătate a sec. V.

© Cine va consulta tabelul seriei morfologice a Câmpiei Române va constata că sunt două piese de la Vadu Codrii care nu se regăsesc la Gropşani (în partea inferioară a tabelului); una dintre ele are totuşi analogii apropiate.